Proaspăta mămică a fost însoţită de soţul ei, prezentându-şi creaţiile în cadrul Târgului de Nunţi care are loc week-end-ul acesta la Constanţa.

 

Aflată într-o formă de zile mari, Bianca Drăguşanu şi-a reluat – la scurt timp după ce a născut – nu numai activităţile fizice, cât şi cele profesionale. Alături de Victor Slav, care o susţine în tot ceea ce face, se ocupă atât de copil cât şi de afaceri, cei doi împărţindu-şi atribuţiile în mod egal: Nu ştiu ce m-aş face fără el. Este un tată foarte implicat şi devotat!”, a declarat mândră Bianca.

Cunoscutul model şi-a prezentat cu această ocazie şi colecţia pentru anul viitor, alcătuită din rochii din materiale preţioase şi foarte bine croite. „Sunt creaţii care împrumută din sclipirile sărbătorilor care se apropie, fiind aşadar rochii din materiale strălucitoare şi metalice –în special cele de seară, de gală. Cât priveşte rochiile de mireasă, acestea merg mult pe linia clasică – urmând linia corpului, în formă A, tip sirenă sau prinţesă – din dantelă şi tulle., ne spune Bianca.

Noul rol, acela de mămică, o solicită foarte mult. Cu toate acestea, Fata este bine, este foarte cuminte – acum doar se joacă, mănâncă şi doarme” şi îşi lasă părinţii să se ocupe liniştiţi de activităţile lor. Acum, de exemplu, micuţa se afla acasă cu mama Biancăi, cei doi având timp să dea o fugă până la Constanţa. Modelul recunoaşte că este un rol foarte greu, că nu este uşor să fii mama şi că deocamdată se mulţumeşte doar cu zâmbetul fetiţei lor! Aşa că sunt slabe şanse ca pe viitor Natalia Sofia să aibă vreo surioară sau vreun frăţior.

Bianca este în continuare extrem de căutată, colaborarile ţinându-se lanţ. De curând, vedeta a semnat un contract de imagine pentru o linie de make-up, lucru care o bucură foarte mult pe proaspăta mămică.

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

18 noiembrie 2016

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio