Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc lacolindele lui Hruşcă – simt că încep cu adevărat sărbătorile! Ei bine, cel care a încălzit iernile geroase cu glasul lui melodios a adunat un sfert de veac de Urat. Evenimentul a fost marcat şi în inima Tomisului, printr-un spectacol deosebit – Sara Crăciunului Nost!

Am crescut, ca mulţi din generaţia mea – cu vinilurile lui Hruşcă, printre multe altele pe care le cumpărau ai mei. Aşa că nu concep sărbătorile fără colindele acelea care-ţi mângâie sufletul şi fără vocea lui... fără grad de comparaţie muzicală!

Şi după părerea mea, Hruşcă este un brand naţional. Bineînţeles că sunt voci care spun că... nu se poate aşa ceva, de vreme ce omul a emigrat, că despre ce fel de naţionalism vorbeşte, că trebuia să rămână aici şi să se bată cu pumnul în piept să arate cât de ... român este!.. Acum, cum ţi-e scris, aşa va să fie – cum zice vorba din popor. Când asculţi ce are de spus înţelegi că este mai român decât mulţi dintre noi – la un loc şi nu-ţi mai vine să conteşti nimic. Îl asculţi şi atât.

Îl asculţi cum cântă de lin, câtă duioşie are în glas. Cum te poartă prin toate iernile copilăriei şi ale adolescenţei la un loc şi te face să te gândeşti la toţi ai tăi, toţi care au fost şi care din ei au mai rămas. Şi când te gândeşti că face lucrurile astea de atâţia ani, că a găsit acest mod echilibrat de a rămâne înrădăcinat aici, în cultura de unde a plecat, din inima Aredealului de unde a început să culeagă toate aceste cântece. Şi cum îţi povesteşte de unde a pornit totul, despre cenaclu, despre Alba Iulia, tot fundamentul artistului.

Îi dai dreptate când îţi dezvăluie cel mai mare mister al ţăranului român, când aşează în versurile simple... atâta bogăţie spirituală. Puritatea şi curăţenia sufletească, ca o rugăciune a poporului nostru... când auzi bătăile de toacă şi clopoţeii care se strecoară între minunatele cuvinte rânduite atât de frumos...

...minunat că poţi să-l asculţi în Postul Mare al Crăciunului!...

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

14 decembrie 2016

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio