24 februarie este ziua în care celebrăm Dragostea! Este ziua lui Dragobete, zeul Veseliei, patronul Tinereţii şi al Iubirii! O sărbătoare puternic înrădăcinată în cultura noastră, un personaj care există încă de pe vremea dacilor şi care şi-a păstrat simbolistica supremă a Dragostei Autentice Româneşti.

 

 

Numit Cap de primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor – Dragobete era fiul babei Dochia şi se arată femeilor ca un flăcău chipeş, seducându-le de îndată ce le ieşea în cale. Numele lui provine din slava veche drâagu – drag şi bîti – a fi adică A fi drag! Ziua acestui personaj mitologic din panteonul românesc reprezintă dragostea curată.

Dincolo de acest aspect, sărbătoarea care-l cinsteşte pe acest cuceritor autohton are o dublă semnificaţie în tradiţia noastră – pe de-o parte începutul unui nou an agricol, al primăverii prin renaşterea naturii iar, pe de alta sfârşitul unui ciclu al desfătărilor lumeşti, căci ne pregătim de Postul Paştelui.

Obiceiurile legate de această zi s-au păstrat până astăzi în unele colţuri ale ţării. De pildă, jocul numit Zburătoritul îi găsea pe tinerii îmbrăcaţi frumos, în mijlocul satului sau în faţa bisericii. Asta dacă timpul era favorabil. Căci de-acolo plecau în pădure să culeagă primele flori ale primăverii. Totul se făcea cu mare bucurie şi cu multă voie bună şi cântece. Şi când se făcea ora prânzului, fetele fugeau spre sat, iar băieţii... după ele, ca să le fure o sărutare! Şi-apoi, daca fetei îi era drag băiatul... se lăsa prinsă.

• Sărutul pecetluia Logodna celor doi, urmând să fie anunţată în sat, să ştie toată lumea că tinerii îşi vor uni drumurile în viaţă. De-aici s-a născut şi faimoasa strigătură Dragobetele sărută fetele!

Potrivit tradiţiei, toţi cei care luau parte la sărbătoare erau consieraţi binecuvântaţi în acel an, aveau parte de belşug şi, mai mult decât atât, se pare ţineau şi bolile departe. Cine nu respecta obiceiurile, se spune că erau pedepsiţi să nu mai poată iubi în anul respectiv.

Fetele adunau ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau mai apoi la icoane. Se ţineau aşa până de Sânziene, când erau aruncate în apele curgătoare. Se mai nimerea să găsească uneori şi fragi înfloriţi şi-atunci strângeau florile în buchete şi rosteau aşa:

Flori de Fragă

Din luna lui Faur,

La toată lumea să fiu Dragă

Urâciunile să le desparţi!

Se făceau şi petreceri, dacă se întâmpla ca vremea să fie mohorâtă, şi tinerii se strângeau într-o casă să facă de Dragobete. Se legau prietenii între ei, mulţi îşi găseau aici jumătatea cu care aveau să-şi întemeieze familiile. Unii flăcăi se făceau fraţi de cruce, în timp ce unele mândruţe se întreceau cu rivalele în dragoste... în farmece de urâciune.

• Tot în această zi, cei care se iubeau îşi jurau credinţă şi iubire pentru totdeauna, unindu-şi destinele prin logodnă. Un obicei pe care îl întâlnim şi astăzi. De aceea, Dragobete este consideat protectorul îndrăgostiţilor şi al tinerilor, în general.

În credinţa populară, fetele nemăritate strângeau zăpada netopită – zăpada zânelor – şi se spălau pe faţă cu apa magică, să devină frumoase precum zânele. Că aşa se spunea, că acest omăt rămas pe alocuri s-ar fi născut din surâsul acestor fiinţe fabuloase. Şi tot acum, ca şi de Bobotează, îşi mai puneau busuioc sfinţit sub pernă, sperând ca Dragobete să le ajute să-şi găsească ursitul.

Apoi, tot ele erau cele care trebuiau să se întâlnească cu băieţi, căci altfel nu aveau nicicum parte de iubire, tot anul. Mai mult, se credea că cele care atingeau un bărbat din satul vecin, vor fi mult timp afectuoase.

• Băieţii nu aveau voie să supere fetele de ziua lui Dragobete şi nici să se angajeze în gâlceve, altfel îi aştepta o primăvară potrivnică. Pe lângă toate aceste credinţe, nimeni nu avea voie să plângă în ziua respectivă şi asta pentru că lacrimile aduceau numai supărări în lunile care urmau.

Pe bătrânii satului îi găsim astăzi în preajma gospodăriei, grijind de animalele din ogradă, dar şi de păsări. Despre ele se credea că îşi aleg perechea pe viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor.

• Se spune că acum, spre sfârşitul iernii, Dragobete cunună păsările cerului şi este considerat un sacrilegiu să intervii în rostul unirii lor.

De Dragobete erau interzise treburile grele din gospodărie, cusutul, ţesutul, dar şi lucrul la câmp. Singura activitate permisă era curăţenia, pentru că împrospăta întreaga casă şi era socotită aducătoare de spor!

 

 

Posted by: TomiStyle

Sursă foto: Pinterest

23 februarie 2017