Când spui Ovidius cuprinzi întregul ţinut al Tomisului, cu tot ceea ce înglobează el la nivel cultural. Şi asta pentru că numele poetului roman marchează începuturile acestui filon al meleagurilor noastre. Şi îmi place să cred că nu există locuitor al bătrânei Cetăţi, care să nu ştie măcar un fragment, cât de mic, din opera sa.

 

Statuia celui care se năştea la 20 martie (43 î.Hr.), la Sulmona, în apropiere de Roma, străjuieşte şi astăzi piaţa care-i poartă numele. Iar 2017 îi este închinat pentru că se împlinesc 2 milenii de când Publius Ovidius Naso a plecat pentru totdeauna, sfârşind în oraşul de pe ţărmul mării, unde fusese exilat de către împăratul Augustus. Există semne vizibile că Anul lui Ovidiu a început, în sfârşit, să fie marcat. Un început timid, stângaci pe alocuri, dar... promiţător. Iată că Universitatea Ovidius marchează cu acest prilej Zilele Porţilor Deschise, cu ample manifestări culturale, în timp ce Teatrul de Stat a pus în scenă, în premieră la Constanţa, piesa Bucuria de a fi îndurerat la Tomis, aparţinând dramaturgului băcăuan Viorel Savin.

Figură iconică a tomitanilor, Ovidiu(s) – se înscrie în rândul celor mai de seamă clasici ai literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu. Şi asta datorită perfecţiunii formale a stilului, a umorului său fin, dar şi a fanteziei sale creatoare. Poetul a excelat în forma distihului elegiac, excepţie făcând Metamorfozele, scrise în hexametru dactilic. După moartea lui Horaţiu, anul 8 î.Hr., devine cel mai apreciat poet din Roma. Cu toate că era pe placul înaltei societăţi şi-l avea drept protector chiar pe împăratul Augustus, iată că acesta din urmă avea să-l exileze pe când poetul se afla pe insula Elba. Motivele exilării la Tomis au rămas învăluite în mister. Se pare că Ovidius ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă.

Cântăreţul iubirilor gingaşe, aşa cum se autointitula în celebrul epitaf – scris astăzi pe statuia îngândurată din Peninsulă – a lăsat în urmă o moştenire uriaşă. Volumele Amores – Iubiri, Heroides – Eroine, Arsa amandi – Arta de a iubi, Remedia amores – Remediile iubirii şi Metamorfoze – sunt scrise toate înaintea exilului. Tragedia Medeea s-a pierdut în întregime. Au urmat Tristele şi Ponticele în exil – reprezentând scrisori adresate lui Augustus, dar şi prietenilor şi soţiei, din dorinţa de a reveni la Roma. În ciuda tuturor acestor elegii personale, rugăminţile sale nu au fost ascultate, nici de cel care i-a urmat la tron lui Augustus. Aşa că Publius Ovidius Naso s-a stins departe de Roma şi de toţi cei dragi lui.

 

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

20 martie 2017