Luna cu cei mai înfloriţi copaci ever!.. aduce cu ea numeroase evenimente. Aşa că şi în timpul săptămânii putem să mergem liniştiţi şi relaxaţi la o expoziţie, la un spectacol sau la un concert deosebit. Haideţi să vedeţi cât de plin este programul cultural pentru zilele acestea!

 

Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”

Miercuri, 5 aprilie, între 19.00 şi 20.00 – Seară Lirică – în program lucrări din creația compozitorilor A.Stradella, G. Donizetti, C.W. Gluck, G. Verdi, P.I. Ceaikovski, P. Mascagni, ş.a.

Joi, 6 aprilie, între 20.00 şi 22.00 – Alexandra Uşurelu&orchestra – pentru prima dată pe scena TNOB, Alexandra va susţine spectacolul din cadrul turneului “Am să fiu eu casa ta“.

Sâmbătă, 8 aprilie, între 19.00 şi 21.15 – Bal Mascat de G.Verdi – Conducerea muzicală KOICHI INOUE Japonia

Duminică, 9 aprilie, între 19.00 şi 20.45 – Cenuşăreasa de S.Prokofiev / J.Massenet – Regia şi coregrafia Horaţiu Cherecheş

 

Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa

Marţi, 4 aprilie, începând cu ora 19.00 – All Inclusive – PREMIERĂ – o comedie explozivă despre ingredientele intense ale vieţii – iubire, tradare, entuziasmul contagios al tinereţii şi crizele comice ale maturităţii cu Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu şi Diana Roman.

 

Muzeul de Artă Constanţa – nu uitaţi că până la sfârşitul lunii sunt expuse lucrările lui HOREA CUCERZAN!

 

 

Posted by: TomiStyle

Photo edit: Photo Phantasy

3 aprilie 2017

Joomla SEF URLs by Artio