Fie că are 3 sau... 30 de ani, copilul tot copil rămâne pentru părinţii lui! Şi da, doar atunci când eşti părinte conştientizezi cu adevărat acest lucru. Şi indiferent de vârstă, trebuie să fim întotdeauna alături de copiii noştri, să-i îndrumăm cum trebuie şi să avem grijă mereu ce vorbim cu ei şi cum le transmitem sentimentele noastre, în funcţie de context. Iată doar câteva lucruri pe care fiecare puiuţ în parte ar trebui să le audă de la cei care i-au dat viaţă.

 

1. Te iubesc! – Cu ani în urmă mi se părea oarecum siropos acest obicei preluat din filmele americane. Una-două.. cand se vedeau, sau când se despărţeau, că se vedeau faţa-n faţă, că-şi vorbeau la telefon sau îşi trimiteau mesaje... “I love you”-n sus… “I love you”-n jos. De când am devenit mamă însă… îmi vine să fac abuz de aceste cuvinte! Fără să exagerăm totuşi, copiii trebuie să ştie că îi iubim, nu doar pentru că… trebuie, ci şi pentru că asta simţim. Punct. Plus de asta, este important să îi învăţăm să exprime sincer, la rândul lor, emoţiile. Foarte important!
2. Sunt mândru/-ă de tine! – Extrem de importantă este şi încurajarea. Aşa cum îi spui şi îi explici copilului atunci când nu face bine un lucru, la fel trebuie să încurajăm un comportament pozitiv, atunci când... face bine ceva. Este foarte important pentru el, prinde curaj şi încredere în forţele proprii. Din nou însă, nu trebuie să exagerăm în acest sens. La modul că dacă trebuie să-şi strângă jucăriile de pildă, este deja măricel, şi ştie că asta este demult atribuţia lui – nu o să-l învăluim cu o avalanşă de încurajări gen “Bravoo!”, “Sunt foarte mândru/-ă de tine!”, “Supeeer!”. Un “OK” după ce termină ce are de făcut este suficient. Dar când a reuşit să meargă pe bicicletă fără ajutor, când a împărţit o ciocolată cu un alt copilaş atunci merită să fim mândri de ei şi să le comunicăm acest lucru.
3. Am încredere în tine! – Exact ce spuneam despre cât de important este să-i sădeşti sentimentul de încredere încă de mic. Să-l ghidezi astfel încât să nu-i lezezi personalitatea, să devină un copil timid şi introvertit. Ci, din contră, să-i încurajezi iniţiativa, să-l înveţi să fie autonom încă din primii ani, sigur pe el, să ştie că poate face singur multe lucruri, că poate pe viitor să ia decizii singur. Este important să ştie că tu, ca părinte, eşti mereu lângă el şi că ai încredere în el! Toate aceste aspecte sunt într-adevăr asemenea unor cărămizi într-o construcţie durabilă – sădesc stima de sine şi formează un caracter puternic.
4. Te cred! – Să asculţi copilaşul atunci când este prins într-un conflict, să vezi ce are de spus în momentele în care el este încordat este mare lucru! Să-i acorzi credit, să eviţi sub orice formă să-l umileşti, să nu-l cerţi de faţă cu ceilalţi. Să-l iei de-o parte şi să-i explici pe moment ce e de explicat, să dezamorsezi pe cât posibil situaţia. Mai apoi să vorbiţi pe larg, acasă, să subliniezi mereu adevărul şi să-i explici cum să procedeze pe viitor.
5. Îmi pare rău! – Părinţii sunt şi ei oameni, prin urmare... imperfecţi. Printre toate temerile, presiunile, grijile – se întâmplă să greşim faţă de copiii noştri. Să acţionăm în urma unui impuls de moment, fără să trecem prin filtrul gândirii şi atunci îi rănim... fără să ne dăm seama sau fără să punem prea mare preţ pe acest aspect. Important este să conştientizăm şi să reparăm cât mai repede situaţia. Cum altfel, decât... cerându-ne iertare. E un exerciţiu pe care mulţi dintre noi trebuie să-l facă pentru că există foarte multe prejudecăţi cu privire la acest aspect. Trebuie să ne recunoaştem greşeala şi, în acelaşi timp, să învăţăm copiii să nu dezvolte un spirit critic faţă de tine, ca părinte!
6. Te iert – După o întreagă suită de năzdrăvănii pe care le fac micuţii noştri, se-ntâmplă să ne întrebăm dacă răbdarea noastră a atins cotele maxime şi atunci e posibil să izbucnim... asta pentru că poate am uitat că şi noi am fost cândva copii?? Mai bine te detaşezi puţin de situaţie şi cântăreşti repede cele întâmplate. E mai bine să vezi atunci când a făcut o boacănă că şi-a dat seama că a greşit şi să nu-i accentuezi sentimentul de vină. Pe termen lung învinovăţirile dese şi accesele de plâns nu sunt absolut deloc binevenite pentru caracterul fragil al micuţilor. În timp, şi ei îşi vor da seama unde au greşit, iar momentele de acest gen se vor rări din ce în ce mai mult. Cu multă răbdare din partea noastră, bineînţeles.
7. Te ascult – De foarte multe ori, prinşi în problemele cotidiene, uităm de... problemele celor pe care îi iubim cel mai mult. Ce? …alea-s probleme? Nu puţini spun asta. Mici, mari... sunt ale lor. Şi am face bine dacă i-am asculta încă de la început. Ei au mereu nevoie de părerea, de sfatul, de aprobarea noastră. În felul acesta se sudează acel canal de comunicare copil-părinte, atât de important! Iar de cele mai multe ori, când nu pot efectiv să comunice toate cele întâmplate, îţi întind mânuţele să te joci cu ei. Aşa se exprimă şi îşi descarcă emoţiile de foarte multe ori: prin joacă!
8. Asta e responsabilitatea ta – Pentru că vorbeam de strânsul jucăriilor... Încă de mici, ei trebuie să înveţe că dacă se joacă, apoi trebuie să strângă. Dacă mănâncă, la fel. Şi-aşa mai departe. Poate nu ne iese de la început, sau de fiecare dată dar... învăţăm împreună şi le mai dăm o mână de ajutor Pe măsură ce cresc ei trebuie să ştie că fiecare membru al familiei are atribuţiile sale. Tot aici intră şi implicarea copiilor în activităţile curente. Când facem mâncare – să îi lăsăm să frâmânte coca, sau să bată ouăle sau pur şi simplu să pună sare în mâncare – sub atenta noastră supraveghere, normal. Acest aspect se împleteşte cu cel al iniţiativei copilului, pe care trebuie să o încurajăm, să ne educăm puii în această direcţie.

 

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

17 aprilie 201