Minunatul început de Octombrie ne-a scos din casă mai ceva ca-ntr-o zi de vară! Ne era dor să ne plimbăm iar prin parcuri… pe malul mării sau al lacurilor – unde mai pui că acum totul croncăne, foşnăie şi pocneşte sub ‘greutatea’ micilor piciorushe cutreietoare. Şi cum încă este la fascinanta vârstă de 4 ani + ... vârsta lui De ce? Mami, uite! şi Nu ştiu!... aventura prin fermecătorul anotimp este cu atât mai colorată şi mai parfumată de tot felul de minunăţii. Dee (...)

 

...aroma dulce-acrişoară a mustului care-i desenează mutriţe simpatice şi-i întinde mustăţi dulci pe chipul cu ochi mari şi curioşi ..

 

 

...şi de castane şi ghinde cuibărite în pumnuleţi de băiat mare’ şi de nuci pitite în buzunare.. pe care mai apoi le colecţionează în cutii mari cu super-eroi şi mi le face cadou, pe rând. Ce privilegiu!...

 

 

... de evantaiele culese pentru mami’. De scormonitul prin munţii de foşnet cu beţigaşe.. extreem de greu de procurat… de azvârlitul frunzelor!

 

 

 ... sau de tărtăcuţele miniaturale şi de plăcintarii uriaşi, de voioşia cu care-i descoperă la câte-un târg şi atunci nu-i scapă niciunul de cocoţat. La-nceput a fost mai greu, acum.. e uşor 'ca la bebeluşi'!

 

 

...florile şi frunzele Toamnei, de toate la un loc.. ‘asta e tot pentru tine’…

 

 

De plimbările pe mal de mare şi de lac, de... bucuria cu care vorbeşte cu vreo lebădă ori aleargă ooori… mângâie vreo mâtză leneşă...

 

 

De toate acestea şi de mai mult decât atât. De felul cum se bucură de cele mai naturale şi simple lucruri.. şi mă re-învaţă, de fiecare dată. această lecţie...

 

 

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

5 octombrie 2017

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio