Îmi doream de foarte multă vreme să particip la un astfel de eveniment în oraşul nostru şi iată că am avut parte cu toţii de un proiect în premieră la Constanţa. “Unirea – Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor” a celebrat figura emblematică a Reginei în cadrul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 în oraşul Constanţa. Mai întâi prin colecţia impresionantă, aparţinând Iuliei Gorneanu, expusă în cadrul Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa, completată apoi prin prezentarea colecţiei de modă semnată de Agnes Toma, dar şi prin spectacolul oferit pe platoul de la Cazino de Orchestra Simfonică Bucureşti. #video pe TomiStyle Vlog

 

Stilul Reginei Maria există şi se poartă în continuare

Proiectul a fost dezvăluit publicului încă din data de 3 august, odată cu vernisarea expoziţiei de obiecte care i-au aparţinut Reginei Maria, printre acestea numărându-se cărţi rare cu autograf, sticluţă cu parfumul pe care Regina îl promova în reclame, fotografii originale cu Regina, dar şi diferite vestimentaţii şi accesorii ale epocii şi ale identităţii româneşti, care vin să completeze imaginea Mariei, cea care a împlinit şi un rol de fashion-icon, pe lângă toate celelalte roluri importante în istorie şi societate. Curatorul colecţiei este nimeni alta decât Iulia Gorneanu, prima femeie din contemporan care a avut curajul să poarte stilul Reginei Maria pe străzile Bucureşti-ului. Fote, vâlnice, dantelării, ii preţios de vechi, paftale de argint, poşeţele preţioase, marame, pe toate le-a purtat cu mândIE, dovedind că stilul Reginei Maria există şi se poartă în continuare, la fel cum şi stilul victorian se perpetuează în prezent.

Colecţia a fost întregită prin lucrările artiştilor Aurel Tar – artist vizual, Paul Hitter – pictor, Giulian Dumitriu – sculptor, Mircea Nechita – artist vizual (grafică, gravură, design, sticlă), Ciprian Istrate – pictor, Mirela Trăistaru – artist vizual (pictura, desen, scenografie, bodyart, happening, media). Expoziţia marcată de personalitatea Reginei Românilor va putea fiind apreciată până pe data de 19 august.

Pe data de 4 august, evenimentul avea să fie marcat prin spectacolul care a avut loc pe platoul din faţa Cazinoului. Amfitrioni ai event-ului au fost îndrăgita Maia Morgenstern, Orchestra Simfonică Bucureşti, care este şi Ambasadorul Cultural al României – condusă de dirijorul Daniel Enășescu, pianistul Răzvan Dragnea şi interpreţii Jezebel, Vlad Miriţă, George Ionuț Vărban, Andrei Lazăr. Aceeaşi Orchestră care participa, anul trecut, la evenimentul de gală Sub Semnul lui Ovidius, acompaniind celebra violonistă Sarah Chang.

Cu toţii am făcut un exerciţiu de imaginaţie pentru a revedea strălucirea Cazinoului de altădată, proiecţiile au reuşit doar parţial să compenseze starea emblematicului monument. Păşind în interior, intrai parcă într-o altă lume, cu sentimente paradoxale: fast şi amar, laolată.

O atmosferă de secol trecut, desprinsă parcă din poveşti, inspirată din românescul pur regal, din portul popular promovat cu atâta dragoste de românca Regina Maria. O colecţie unitară de nuntă, care emană forţă şi feminitate, cu parfum de mare şi regalitate, puternic amprentată de cea care a fost Regina Românilor avea să fie prezentată de designerul Agnes Toma la oraşul de la malul mării. Nu întâmplător am zice, Regina a iubit atât de mult Marea Neagră!

Broderiile elaborate cu fire de lamé strălucitoare, aplicaţiile manuale, prezenţa cameelor, a perlelor şi a cristalelor strălucitoare, ţesăturile delicate şi preţioase, rafinamentul rochiilor şi accesoriilor, Iile fine şi diafane, maramele ispirate din borangicurile Reginei Maria, completate de prezenţa movul-ui regal, parfumului violetelor şi a florilor mult iubite, a croiurilor specifice acelei perioade stilistice adaptate la contemporan – cu toate au alcătuit o colecţie cu adevărat unică! Am regăsit astfel farmecul anilor 40’cişti, tradiţionalul şi rolurile reginei transpuse în wedding-ul contemporan. Capele cu aer regal, mănuşile fine de voal, dar şi voalul miresei – precum şi toate podoabele pentru cap, diademele de inspiraţie regală au completat vestimentaţiile prezentate în premieră la Constanţa.

Agnes Toma este furnizor al Casei Regale de 11 ani şi cea care de 30 de ani deţine brandul Alb şi Negru. Colecţia designerului internaţional a fost inspirată de această dată de imaginea celei de-a doua Regine a României, Maria, fashion-icon-ul royal al ţării noastre şi cea mai frumoasă regină a Europei din acele timpuri.

Imaginea modelelor pe catwalk-ul din faţa Cazinoului Coafurile nu ar fi fost completă fără coafurile şi machiajul adecvate şi nici fără o prezenţă scenică impecabilă. De acest aspect s-a ocupat îndeaproape Cristina Turnagiu Dragna, cea care ţine lecţii de protocol şi etichetă, iniţiatoarea petiţiei pentru Bujorul românesc, ales ca şi simbol-floare naţională.

 

Vezi VIDEO pe TomiStyle Vlog

 

Galerie FOTO completă din cadrul evenimentului

 

Despre Regina Maria mai puteţi citi aici

 

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

5 august 2018

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio