Avem o problemă în a ne da seama cine suntem cu adevărat! Pentru că foarte mult timp din viaţa noastră ni-l petrecem făcând ceea ce fac c e i l a l ţ i. Ceea ce vor alţii de la noi, trăind visele altora şi neavând curaj să ne trăim propriile noastre vise. La şcoală, apoi la locul de muncă, poate şi în familie facem ceea ce vor alţii de la noi, punem căuş propriilor idei, propriilor sentimente şi mergem mai departe… Te-ai întrebat vreodată ce anume te face pe tine să fii tu însuţi? Găseşti AICI răspunsul la această întrebare.

 

 

Trec anii şi, la un moment dat, ajungem la o vârstă când ne oprim din acest obicei de a trăi viaţa altora, care s-a conturat într-un adevărat fel de a fi, care a intrat în stilul nostru de a acţiona. Deşi nu face parte din ceea ce suntem cu adevărat, a fost până atunci felul nostru de a învăţa să existăm. Însă, cu toţii avem nevoie să ne găsim propria noastră identitate!

 

Suntem ceea ce simţim sau ceea ce gândim.

 

De-a lungul vieţii, răspunsul la această întrebare ne obsedează. În mod normal, am căutat nişte caracteristici pe care să le avem toată viaţa noastră, care să nu se schimbe. Însă viaţa nu este atât de aplatizată, fără urcuşuri sau coborâşuri. Nu putem să asociem cine suntem cu vârsta noastră, pentru că trecem de la o vârstă la alta, fiecare cu schimbările şi formele sale. Atunci tindem să alegem una dintre două variante: suntem ceea ce simţim sau ceea ce gândim.

Literatura întreagă susţine faptul că ceea ce ne face pe noi, ceea ce suntem este ceea ce simţim. Dar problema în această opinie este însuşi faptul că sentimentele noastre se tot schimbă în raport cu tot ceea ce există în jurul nostru şi ceea ce este în interiorul nostru. Iar dacă tindem să spunem ca suntem ceea ce simţim, mai rău ne afundăm în a înţelege cine suntem noi cu adevărat. Pentru că nu putem să spunem că azi suntem fericire, mâine suntem tristeţe… Nu e nimic ce este complet al nostru ca sentiment şi o să simţim că nu avem control asupra vieţii noastre şi ceea ce suntem.

Totodată, religia asociază ceea ce simţim cu sufletul nostru, care este un fel de a ne a răspunde foarte frumos, însă – în acelaşi timp – foarte greu de înţeles. Pentru că fiecare religie are cuvinte întortocheate despre ceea ce este sufletul. Din punctul meu de vedere, dacă răspunsul acesta te motivează şi te ajută, poţi să-l alegi. Dar eu sunt de părere că fix acest răspuns te face să mergi legat la ochi toată viaţa, în speranţa că Dumnezeu o să fie cel care o sa aibă grijă de tine, fără a fi nevoie să ştii vreodată cine eşti tu cu adevărat. Asta pentru că o să fie altcineva să-ţi spună cine eşti şi cine vrea să devii.

 

Cine sunt eu?

Bună, Eu sunt Andreea. În vârstă de aproape 31 de ani. Cu o minte bătrână într-un corp tânăr. Cu experienţe de viaţă desprinse parcă din serialele soap-opera. Copilă de la ţară ajunsă la oraş. Muncitoare şi luptătoare. Traiesc pentru clipele bune şi cresc trecând prin clipe grele. Şi vreau să las în urma mea o lume mai bună!

 

Alegem să spunem că suntem ceea ce gândim dacă raţiunea este ceea ce credem că ne defineşte. Mulţi filozofi şi oameni de ştiinţă au ajuns la vorbele marelui Descartes. “Cogito, ergo sum.” (Gandesc, deci exist.) Există o şcoală întreagă de psihologie, care este de părere că pentru a te schimba – trebuie sa îţi schimbi gândurile. Şi, ca să aprofundăm: ce anume ne face sa gândim anumite lucruri? Sunt valorile personale, caracterul nostru, temperamentul nostru, înclinaţiile noastre, amintirile noastre.

Avem multe argumente raţionale, care vin sa consolideze această opinie, dar pentru mine cel mai puternic este că: amintirile şi experienţa noastră ne formeaza de-a lungul vieţii şi dacă am pierde din acestea, dacă nu ne învăţăm lecţia, dacă nu învăţăm din greşelile noastre, dacă nu le reparăm, am putea reveni la “Eu-ul” din trecut. Sau poate nu am simţit cu adevărat ce este iubirea adevarata pentru a vrea cu adevarat sa ne schimbam viata în mai bine?...

 

…dacă ceea ce suntem este format de amintirile noastre, de ce suntem atât de obsedaţi de această întrebare?

 

Când răspundem la întrebarea de la interviu: Ce poti sa-mi spui despre tine?, ştim clar că persoana din faţa noastră vrea un răspuns clar despre noi, care să-i convingă din start că suntem potriviţi pentru postul la care aplicăm. Întrebarea este de fapt: Ce abilitati de-ale tale mă pot ajuta pe mine? Dar când iţi pui ţie întrebarea Cine sunt eu?, nu e nevoie sa îţi vinzi imaginea. De cele mai multe ori te astepţi să faci cât poţi tu de bine ceea ce vrei să faci, iar dacă nu este perfect, nu înseamnă că nu mai eşti tu. Atunci acesta este şi motivul pentru care vrem să ne răspundem corect la: Cine sunt eu? Pentru că dorim să ne trăim viaţa la adevăratul nostru potenţial şi să fim sinceri cu noi înşine.

 

“Cine sunt eu?” devine o busolă internă a: “Ce vreau sa fiu in viata asta? Care sunt asteptarile mele din partea mea? Mă indrept spre ceea ce-mi doresc pentru mine?” Si dacă ştii cine esti, ştii ce vrei de la viaţă, atunci acţionezi în sensul acesta şi ai curaj să-ţi îndeplineşti visele!

 

 

Posted by: Andreea Parlafes pentru TomiStyle

Sursă foto: Unsplash

21 februarie 2019