Sunt o nerăbdătoare de când mă știu, iar asta se aplică, cu puține excepții, în mai toate cazurile sau situațiile mele de viață. Când vine vorba despre anotimpuri, pfff… sunt genul de persoană care dacă primăvara, vara și toamna e în extaz complet, ei binee… când vine vorba despre iarnă, îndură cu multă greutate supliciul ei și numără inclusiv pe degetele de la picioare câte zile, ore, secunde mai sunt până la vederea primului colț de iarbă verde.
De acelaşi autor:
Suntem la începutul lunii aprilie și, mai mult ca niciodată, simt nevoia să petrec cât mai mult timp în natură, să respir aer curat, să mă plimb, să mă conectez la ea. Dacă pentru unele persoane, relaxarea poate însemna vizionarea unui film în moliciunea patului sau o sesiune de shopping, pentru mine relaxare înseamnă natură. Multă natură. Probabil ancestral suntem legați de ea, iar la mine legătura aceasta se manifestă foarte puternic, altfel nu-mi explic de ce în weekend-uri sau ori de câte ori am ocazia să evadez, prefer să călătoresc, să admir răsărituri și apusuri, să mă plimb pe malul mării, să simt miros de iarbă proaspăt încolțită.
Natura nu este încă foarte generoasă cu noi, explozia de culoare sau miresme încă nu e bine definită dar asta nu m-a împiedicat să am câteva escapade și să mă bucur din plin de cadourile oferite de ea. Așadar, dacă vreți să vă bucurați de natură în toată splendoarea ei, iată câteva idei:
- Fabiola Ion este autorul din spatele blog-ului http://www.dinviatacanpiata.ro şi cea care ne ţine la curent cu întâmplările incredibil de amuzante din viaţa ei!
- Iubesc ghioceii, acești gingași vestitori ai primăverii, iar anul acesta am decis să îi văd în mediul lor natural, în pădurea Bababdag - aflată la aproximativ 90 km de Constanța, mai ales că aici pot găsi o specie protejată prin lege. Surpriza mea a fost că - deși copacii n-au înfruzit, fiind prea devreme pentru asta, și pășind agale încă pe covorul de frunze uscate - am descoperit, pe lângă ghiocei și multe alte minunății, exemplificate în imagini. În plus, am ascult tril de ciocârlie, lucru care mi-a desfătat din plin auzul. Nimic nu se compară cu faptul ca într-o zi frumoasă de duminică să stai întinsă pe o păturică, în inima pădurii, într-o liniște deplină, tulburată într-un mod armonios doar de foșnetul copacilor și cântecul păsărilor. Bonusul meu: nicio oră de fitness într-o sală de sport nu se compară cu escaladatul de pante abrupte sau atenția mărită să nu-mi scrântesc vreo gleznă în vreo denivelare camuflată perfect de stratul de frunze și crengi uscate.
- În alt sfârșit de săptămână, când gradele din termometru băteau frumos spre douăzeci, am ales ca destinație Munții Măcinului și împrejurimile de acolo. Distanța e un pic mai mare, cam 160 km depărtare de Constanța, dar pentru o excursie de o zi este ideală. Drumul până acolo este extrem de pitoresc, chiar și acum, când covorul verde al pădurii încă nu îmbracă orizontul. Bonusul meu: culcată pe păturica – de altfel, nelipsită din mașină – am privit minute în șir cerul de un albastru ireal, tulburat doar de câțiva nori pufoși, albi ca spuma laptelui. "Privește cerul!" e o sintagmă care n-a dat greș niciodată, cu atât mai mult în acel moment.
- Am ales să petrec un week-end la vecinii noștri bulgari, mai exact la Nisipurile de Aur, și am profitat de soare și de mare, printr-o lungă plimbare pe malul ei. Frumusețea Mării Negre e una sălbatică, ieșită din comun, pe care doar în profuzime o poți descoperi, în ciuda faptului că apa ei nu are culoarea de smarald (doar pe alocuri) după care majoritatea turiștilor tânjesc. Eu o iubesc, indiferent de anotimp, poate și pentru că am avut privilegiul de a mă naște și locui aici, chiar lângă ea.
- Nu în ultimul rând, am fost să-mi sclad ochii în multe Răsărituri, dar și Apusuri. Spectacolul oferit de soare în ambele sale momente de răsfăț cu linia orizontului - mai ales din mare - pentru mine este unul unic, care mă umple cu energie și mă face să pot jongla și mai bine cu provocările vieții cotidiene. Deși am văzut multe răsărituri și apusuri în ultimul an, ceea ce mă motivează de fiecare dată să fiu martora lor în continuare este unicitatea lor. Niciun răsărit sau apus nu seamănă unul cu celălalt, de fiecare dată există câte un element surpriză, care îl face să fie irepetabil, deși el își urmează cursul nestingherit de atâta amar de vreme.
Posted by: Fabiola Ion pentru TomiStyle
Photo credits: Fabiola Ion
1 aprilie 2019