Dragi Constănțeni, în fiecare an, la data de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Mondială a Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Motiv de bucurie, dar mai ales de conştientizare în a proteja planeta noastră dragă, ne-am gândit că este un bun prilej de a vă invita să vă alăturaţi proiectului nostru ”O Plantă pentru Planeta NOASTRĂ!”.

 

Luni, 22 aprilie, de la ora 12.00, toti constănțenii sunt invitați să vina cu o floare cu rădăcină (de preferat petunii), să o planteze în Parc Intelect, pentru a marca şi sărbători Earth Day. Ne-am propus sa înfrumusețam această zonă din incinta Microrezervaţiei - Delfinariu Constanţa.

 

 Invităm pe toți constănțenii care doresc să ni se alăture şi să contribuie la această acţiune, prin care avem ocazia să dăruim înapoi PLANETEI noastre un simbol, în semn de mulţumire!

 

Prin aceasta, dorim să ne exprimăm interesul pentru protejarea Terrei, să evidenţiem importanța conservării mediului înconjurator, dar şi să contribuim prin diverse acţiuni la înfrumuseţarea oraşului nostru, să apelăm din ce în ce mai des la această latură civică, pe care o avem cu toţii. Ţine de noi şi este datoria noastră să facem mai mult!

 

 

Posted by: TomiStyle

Editare imagine: Photo Phantasy

17 aprilie 2019

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio