Am început să călătoresc cu avionul acum mai bine de 12 ani. Țin minte foarte bine, prima experiență cu această pasăre neînfricată a aerului. Plecam în vacanță cu o bună prietenă de-a mea. Amândoua eram la primul zbor. Destinația era Lisabona, cu escală de 3 ore la Paris.

Pe vremea aceea eram tinere și neliniștite și pentru că amândoua aveam emoțiile primului zbor, nu am vrut să dormim în noaptea de dinaintea plecării și ce să facă două tinere la douăzeci și puțin de ani? Am ieșit în club! Am ajuns acasă la patru dimineața și la ora nouă trebuia să fim la aeroport. Evident că nu am apucat să dormim, nici măcar acele patru ore, pentru că nu ne făcusem bagajele. Ajunse acasă, ne-am făcut o cafea, căci ziua abia începea și emoțiile ne stăteau în gât și am început haotic să împachetăm.

Știți cum își fac femeile bagajul, nu? Am împachetat douăzeci de kilograme cu tot felul de porcării, din care am purtat aproape jumătate din ele. Am închis bagajele, ne-am luat poșetele în mâna și am plecat spre aeroport.

 

Pasionată de călătorii şi de tot ceea ce înseamnă fashion, Loredana Butnaru este mereu la curent cu tot ce înseamnă trenduri. Îşi alege cu grijă ţinutele şi ne vinde ponturi minunate pe blogul ei www.gracefulstyle.ro .

 

Evident că o mulțime de gânduri îmi treceau prin minte. Cum va fi, ce voi simți, ce trebuie să facem, pe unde ne îmbarcăm, cum avea să fie decolarea, dar aterizarea??? Un miliard de întrebări, la care răspunsurile se aflau în față noastră, la o distanță de doar câteva ore.

Era pentru prima oară când vizităm Portugalia dar nu-mi stătea gândul la vacanță, totul se concentra pe zbor. Am ajuns în aeroport, ne-am lăsat bagajele și ne-am făcut checkin-ul și după controlul pașapoartelor, am pornit spre poartă cu inima cât un purice. Aveam emoții, emoțiile primului zbor!

 

 

Ne-am învârtit preț de mai bine de o oră prin magazinele din aeroport, până când ne-am auzit numărul zborului și destinația răsunând prin boxe. Începea îmbarcarea! Și acum îmi transpiră mâinile, când mă gândesc la decolări...ciudat nu? Am ajuns încet dar totuși repede în avion. Parcă era mai frumos decât în filme...sau poate visam, dar nu, pășeam încet spre locurile unde aveam să stăm următoarele ore, până la escala din Paris.

Ne-am așezat pe scaune și ne-am uitat una la cealaltă în acel fel în care se uită mama la copilul sau, atunci când este îngrijorată! S-au închis ușile și stweardesele au început să facă prezentarea avionului și a regulilor de siguranță, aproape că le sorbeam din priviri, ca nu cumva să îmi scape vreo informație. Ne-am pus centurile de siguranță, mi-am făcut rugăciunea și am pornit.

Pe măsură ce avionul prindea viteză pe pistă, mie mi se marea golul din stomac. În câteva secunde se ridicase deja în aer, iar eu nu mă puteam concetra la nimic altceva...decât la momentul în care ajungeam la destinație. Avionul a urcat preț de câteva minute, până a ajuns altitudinea optimă și apoi nu am mai simțit nimic, parcă zbura pe o bucată de nor, fină, care aplana orice gol de aer. Am tras aer în piept, m-am uitat la prietenă mea și am zâmbit! Am reușit și era atât de frumos!

Culmea este că de fiecare dată când zbor simt cam la fel. Problema e că nu pot renunţa la avioane...și asta pentru simplul motiv că ador să călătoresc și altă varianta mai rapidă de a călători, încă nu există, așa că, un mic gol în stomac, două trei gânduri ciudate, un pahar de vin, după caz și ajung cu bine la destinație! Tu cum ești la capitolul călătoria cu avionul?

Cu drag,

 Pentru

Graceful Style pentru TomiStyle

Photo credits: Graceful Style

10 mai 2019