Antreprenor, avocat, activist social, “un ţăran de la Sf.Ilie cu accent moldovenesc” cum se autoironizează, “făuritor de autostrăzi” cum îl numesc unii, dar şi ipocrit care-şi face reclamă sau conspiraţionist cum spun alţii. Cert este că suceveanul, născut în Călăraşi, este, mai nou, şi regizor pentru lungmetrajul său independent, şi omul din spatele hashtag-ului care a preschimbat România în #şîeu şi s-a aflat de curând face2face cu publicul tomitan în cadrul event-ului Elite Business Woman – Dream Big & Make It Happen.

Nimic nou prin faptul că se află în oraşul nostru, pentru că Ştefan Valentin Mandachi - unul dintre cei mai renumiţi moldoveni - şi-a descoperit chiar aici stofa de antreprenor şi îşi conduce cu succes ŞI business-urile de la malul mării. Aici, în Constanţa a început cu o cifră de afaceri de 600 de lei, iar acum are 16 milioane pe firmele personale şi până la 28 de milioane pe cele ale companiilor partenere. Odată cu aceste cifre, a turnat şi primul metru de autostradă - într-un act de curaj, de a-i dovedi pe cei cărora nu le pasă şi “ne iau de proşti”, “O parodie adusă la nesimţirea celor care guvernează de 30 de ani”. Un interviu în exlusivitate despre #RomâniaVreaAutostrăzi cu unul dintre cei mai curajoşi oameni ai legii, care s-a retras din avocatură timp de 1 an, tot în semn de protest împotriva unui sistem bolnav.

 

 

Un adevărat model de antreprenor social, Alina Pătrăhau, cea care a dat viaţă Asociaţiei "Dăruieşte Aripi" şi care are proiecte în derulare pe care în urmă cu câţiva ani nimeni nu le imagina! 

 

 

  

La noi în România, copiii, elevii, nu sunt îndrumaţi să ajungă antreprenori. Cum ar putea să ştie un copil, care nu e sfătuit de părinţi şi nu e încurajat să ajungă antreprenor, să-şi asume acest statut – într-o ţară în care noi, antreprenorii, suntem văzuţi ca nişte buticari, bişniţari, bandiţi, hoţi ş.a.m.d. - să ajungă antreprenor social? În România, e mult mai viabil să fii doctor, sau mai avantajos, sau numai cu statut social. Să fii avocat decât antreprenor, ori mie avocatura nu mi-a adus niciodată libertatea pe care mi-o doream.

 

În România suntem luaţi de proşti!

 

TomiStyle: Acest hashtag #Şîeu s-a răspândit în toate sferele societăţii. Cel mai mult îl văd la postările celor care părăsesc ţara, ceea ce spune multe despre realitatea zilelor noastre.

Ştefan Mandachi: Faptul că pleacă oamenii din ţară, îţi dai seama că nu mă bucură deloc. Eu am şi fost în comunităţile de români din străinătate şi am şi am vorbit despre proiectul #şîeu. În contextul în care nu pentru asta plecasem acolo, nu m-am dus să spun Domne’, întoarceţi-vă înapoi!... M-au invitat oamenii Domne’, vorbeşte-ne despre primul metru de autostradă, ce înseamnă, ce impact are şi aşa mai departe. Eu m-am raportat la manifestul meu #şîeu şi am spus Vor pleca din ce în ce mai mulţi români pentru că în România – şi revin la propoziţia pe care am uzitat-o şi în videoclipul meu – ÎN ROMÂNIA SUNTEM LUAŢI DE PROŞTI! Şi pentru că suntem luaţi de proşti, plecăm undeva unde nu mai suntem luaţi de proşti... Asta e similitudinea între manifestul meu şi faptul că românii pleacă, din punctul meu de vedere.

 

Începe şi creşte plaja de hateri

 

Bianca Tudor, un alt model demn de urmat, este antreprenorul social care a fondat Elite Business Woman în România şi în lume! 

 

 

TomiStyle: Tu ţi-ai deschis business-ul aici, în Constanţa. Cum ţi s-au părut constănţenii ca şi oameni cu care să poţi să colaborezi?

Ştefan Mandachi: Noi avem în Constanţa 3 restaurante, deci Constanţa este unul dintre oraşele cele mai importante din România pentru brandul nostru. Constănţenii au devenit fani ai restaurantelor noastre pentru că avem un serviciu corect, nu mărim preţurile când n-ar trebui, adaosurile noastre comerciale sunt mici şi nu vorbesc de concurenţă, noi avem o ofertă corectă. Plus, fiind un concept care îmbină logic, complementar, toate sosurile, cu tot ceea ce înseamnă carne şi celelalte ingrediente, avem un produs omogen, care e pe placul constănţenilor. Aici am găsit un target la care nu ne aşteptam să rezoneze atât de rapid, motiv pentru care suntem şi la a treia locaţie şi vrem să mai deschidem în Constanţa pe acelaşi segment.

În prezent, Ştefan face un film documentar din fonduri proprii şi filmează chiar pe epava Tuzla din Delta Dunării

TomiStyle: Când ai timp pentru toate proiectele tale?

Ştefan Mandachi: Îmi trebuie cel puţin 45 de ore pe zi. Şi trişez câteodată. Încerc să-mi configurez un stil de viaţă care să-mi dea sentimentul că-mi ajunge timpul. Adică, fiind un om care vrea să facă foarte multe lucruri, încep să devin frustrat că nu-mi ajunge timpul. Sunt lacom, sunt avid după aceste lucruri, de a mă dedica pasiunii mele cu cea mai înaltă forţă. Şi atunci, vrând să nu-mi trădez sufletul şi să fac ceea ce-i place sufletului meu, mă supraepuizez câteodată. Şi mai ales când trebuie să aloci acea felie artistică în toate proiectele, se complică lucrurile. Pentru că eu când regizez un film, trebuie să mă gândesc că filmul ăla trebuie să exprime ceva. Nu numai că gestionez toate echipele, nu numai că am şi o afacere care trebuie să fie la rândul ei, mai intervine şi această parte de creativitate şi atunci lucrurile se schimbă. Apoi, sunt din ce în ce mai mulţi hateri, cu cât creşte plaja de oameni care mă apreciază, cu atât începe şi creşte plaja de hateri. Şi trebuie să fiu foarte atent, căşi asta îţi mănâncă din energie.

 

Ca antrepenori, în prezent, suntem copleşiţi de frică în faţa organelor de control, ANAF, poliţie economică, organe de partid, politice ş.a.m.d.. Ori frica pe care o simt antreprenorii este contagioasă.

 

Alături de Ştefan Mandachi, cu metrul meu” - una dintre eşarfele printate #IubesCaziNoul by TomiSecrets 

 

 

TomiStyle: Spuneai în cadrul eventului că se întâmplă să nu te focusezi tot timpul pe cei 99% care te apreciază, ci pe acei 1% care nu o fac. De ce nu reuşeşti acest lucru?

Ştefan Mandachi: Sunt slab, ego-ul nu mă lasă. Dacă aş fi mai puternic şi aş învăţa să fiu mai puternic, probabil că nu mi-ar mai păsa. Dar sunt în acest proces de a învăţa.

TomiStyle: Dar ştii cum e - şi acel 1% îţi este necesar, mai înclină balanţa.

Ştefan Mandachi: Să ştii că dacă nu era vorba de acest procent, eu nu făceam ultimele postări. Postări care mi-au adus multe beneficii, pentru că toată comunitatea mea de oameni care mă apreciază a continuat să mă încurajeze să scriu articolele astea pe care, repet, nu le-aş fi scris dacă nu erau haterii ăştia de 2 bani care nu mă cunosc şi care îşi dau cu părerea pentru că toţi sunt părerologi.

TomiStyle: Deci te-au şi ambiţionat, e de bine şi e constructivă toată povestea.

Ştefan Mandachi: M-au scos din zona mea de confort şi am început să muncesc şi mai mult şi văd că încep să descopăr nişte calităţi pe care nu le ştiam. E de bine, haterii mă ajută mult. Nu-i iubesc, dar le mulţumesc!

 

 

TomiStyle: Cum ai vedea să se mişte lucrurile în ţară, în speţă în Constanţa, ca să fie bine?

Ştefan Mandachi: Constanţa este, alături de Suceava, unul dintre oraşele cu cel mai mare potenţial turistic din România. Constanţa are un potenţial gigantic, care nu e fructificat. Aici ar trebui să colcăie de turişti străini, să fie o puzderie de străini, ar trebui să se facă insule, ar trebui să se facă fel de fel de lucruri care nu se fac. Pentru anteprenorii din Constanţa, am spus-o şi-o mai repet, ideal ar fi să vină cu nişte formule creative ieşite din comun. Pentru că nu vorbim aici de creativ la modul Domne’ am vopsit aia în loc de verde, în albastru... avem nevoie să facem brainstorming, să facem echipe şi atunci când se aşează la o masă 10 inşi şi generează o idee, din creierele a zece oameni presupun că avem mai multe şanse ca acea idee să producă un imapct social dorit. Când vii cu o idee care stârneşte zâmbetul şi te lasă şi cu un oftat, aia sigur va avea impact!

TomiStyle: Revenind la metrul de autostradă pe care l-ai făcut în mod simbolic, cum a primit lumea acest act al tău?

Ştefan Mandachi: Lumea vine ca la pelerinaj acolo, este incredibil. Râdem, râdem, dar nu avem autostrăzi, se moare pe autostrăzi, vezi creieri pe asfalt, vezi descarcerarea scoate o mână prin faţă şi piciorul din spate. Asta am vrut să spun cu gestul meu, că trebuie să facem ceva în acest sens!

 

 

Wikipedia.org

În luna februarie 2019 lansează un atac împotriva liderilor pe care i-a avut România din 1990, pe care îi consideră vinovați că regiunea Moldova nu are niciun metru de autostradă. Într-o postare pe blogul personal se caracterizează ”Nu fac politică, nu sunt activist, nu fac parte din nicio organizație sau mișcare. Sunt Ștefan Mandachi. Nici cel mai frumos, nici cel mai corect, nici cel mai fericit om.” El a printat cinci milioane de afișe personalizate ”România vrea autostrăzi” pe care le-a distribuit în toate restaurantele pe tăvile de servire. A tipărit mai multe milioane de șervețele cu același imprimeu ”România vrea autostrăzi” și câteva sute de mii de stikere pentru mașini. În luna februarie 2019 lansează campania ”Șîeu” ca un manifest împotriva lipsei de autostrăzi din Moldova.

În 2016 a urmat timp de nouă săptămâni cursurile intensive de cinematografie în cadrul școlii de film New York Film Academy, din Los Angeles California. A regizat filmul de scurtmetraj ”The Little Truth” care a fost selecționat în mai multe festivaluri de film. În 2019 a fondat alături de fratele său geamăn Asociația Umanitară Jeni Mandachi, în memoria mamei sale care a murit în 2018. Asociația finanțează cazuri umanitare și legate de adopția câinilor fără stăpân. În numele fundației ține conferințe și seminarii pentru elevi și studenți care au ca scop descoperirea vocației.

În data de 4 martie 2019 a lansat manifestul ”România vrea autostrăzi” și sloganul #șîeu. Antreprenorul a chemat întreaga societate la o pauză de 15 minute în data de 15 martie 2019, începând cu ora 15:00, în semn de protest pentru lipsa autostrăzilor în România. Campania a avut ecouri sociale majore, zeci de mii de companii și milioane de români solidarizându-se cu demersul inițiat de Ștefan Mandachi.

 

 

Posted by: TomiStyle

Phone Photography

13 iunie 2019

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio