Mult a fost, puțin a mai rămas! Iată că una dintre cele mai așteptate perioade din vara aceasta se apropie în sfârșit! Cel mai de anvergură festival de muzică din Europa este cu pregătirile în toi și asta se simte în atmosfera de la malul Mării Negre. The Island of Dreams - își așteaptă exploratorii în număr cât mai mare pentru ca petrecerile să țină până la răsărit!

 

Cam câți ne mai imaginam că vom mai putea merge curând la un festival?!... Uite că se întâmplă anul acesta după o perioadă care ne-a pus pe pauză din multe puncte de vedere. Acum mai este fix 1 lună până când cei mai pe val artiști din lume vor urca pe scenele Neversea! Alan Walker, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don DIablo, Tchami, Timmy Trumpet, Tujamo, Ummet Ozcan, W&W, ZHU, dar și BBNO$, Borgore, Dirtyphonics, Mahony, Netsky, Priku, Raresh, Sit, Sublee b2b CAP vor fi doar câțiva dintre cei care vor aduna zeci de mii de festivalieri din întreaga lume, aici pe plaja din Constanța.

Răsărituri epice, experiențe inedite, sunetul valurilor și cea mai faină muzică, totul în cel mai special decor, vor fi memorabile pentru toți cei care participă și la această ediție. Neversea 2022 va avea loc între 7 și 10 iulie, iar biletele se pot comanda de pe www.neversea.com ,  acolo unde puteți afla toate detaliile despre festival.

Prin achiziționarea biletelor, cumpărătorii se obligă să respecte regulamentul oficial al evenimentului, înregistrarea, regulile și procedurile de check-in (online și la fața locului) și access. Achiziția biletelor/brățărilor/invitațiilor din alte zone decât cele autorizate de organizatorul evenimentului este interzisă și duce la restricționarea accesului.

Citește și despre edițiile Neversea din anii trecuți:

Neversea – Day 2

La final de Neversea – 210.000 de festivalieri s-au distrat pe Plaja Modern în cele 4 zile de festival!

 

Timp de 4 zile și 4 nopți, atmosfera va fi una incendiară în cel mai popular oraș-festival din estul Europei. Renumită ca și Capitală a Tineretului, Constanța va găzdui pentru a 6-a oară acest eveniment de proporții!

Posted by: Tomistyle

Info credit: Neversea Festival

7 iunie 2022



powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio