În 2007 ambarcaţiunile Class 1 Romanian Grand Prix străbăteau cu o viteză uluitoare Lacul Siutghiol din Mamaia. În 2009, piloţii de Formula 1 goneau ameţitor prin aceeaşi staţiune. Iată că în 2016 aceeaşi locaţie de la malul Mării Negre a fost gazda unui alt extravagant eveniment. Startul noului sezon l-au dat, de aceasta data, virajele spectaculoase din cadrul Campionatului Mondial de Bob şi Skeleton pe Rotile!

 

De unde a pornit totul?

Iniţiativa organizării evenimentului aparţine antrenorului echipei feminine de bob pe roţi, Paul Neagu. În urmă cu doi ani, acesta a propus promovarea staţiunii pe bobul oficial al României în competiţiile europene de bob şi sanie în sezonul 2014-2015. Echipa României a devenit campioană europeană cu bobul Mamaia Style. Practic, de aici a plecat ideea de a organiza acest campionat la Mamaia după ce, mai bine de un deceniu, competiţia se desfăşurase în exclusivistul principat Monaco.

Reprezentanţii Federaţiei Române de Bob şi Sanie (FRBS), în parteneriat cu Primăria Constanţa, Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), Asociaţia Litoral - Delta Dunării (ALDD) şi Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia (CSSI) au hotărât organizarea unui Campoionat Mondial în România. Motivul a fost unul sigur! Sportivii, foarte bine pregătiţi, ajunseseră la un nivel la care puteau să concureze cu Monaco, Germania şi Croaţia. Şi a fost un real succes!

Următorul pas a fost înaintarea candidaturii în faţa Federaţiei Internaţionale de Bob şi Skeleton (IBSF) şi iată că proiectul, extrem de ambiţios al României, l-a învins pe cel al Germaniei cu 24 de voturi la 15.

Aşadar o premieră pentru Mamaia, pentru Constanţa, pentru România, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o staţiune de vară care găzduieşte un sport de iarnă. Este un prilej pentru cei care practică acest sport de a se antrena aici, în ţară, în condiţii optime.

Corina Martin, preşedintele ALDD, a fost de acord ca pe bobul fetelor să apară logo-ul „Holidays In Mamaia România“, iar din taxa de promovare a stațiunii s-a realizat mapa şi un spot de prezentare.

Iată că totul a fost posibil, în primul rând, datorită echipajului de bob feminin al României prin Maria Constantin (pilot) şi Andreea Grecu (împingător – atletă la CS Farul Constanţa), pregătite de antrenorul Paul Neagu. Sincronizarea, antrenamentele extrem de intense, efortul uriaş, dorinţa de a câştiga, precum şi optimismul - toate s-au prefacut în aur anul acesta, fetele reuşind să câştige Cupa Europei la bob dublu, la Winterberg, în Germania.

Peste 400 de sportivi la Mamaia

România, Austria, Brazilia, Croaţia, Cehia, Germania, Olanda, Rusia, Slovacia, Elveţia, Suedia şi Statele Unite ale Americii au fost naţiunile participante la Mamaia. Campionatul a reunit nu mai puţin de 400 de sportivi şi 200 de oficiali, reprezentanţi ai federațiilor naționale și internaționale.

Fiecare națiune a inscris maximum două echipaje la fiecare probă. România a participat cu câte două echipaje masculine de două și de patru persoane, două echipaje feminine de dublu și un echipaj feminin de patru.

Bobul de 2 persoane, bobul de 4 persoane și skeletonul au rulat pe perechi de role fixate în fața și în spatele axelor pe șinele pistei. Fiecare concurent a folosit același bob/skeleton.

Pregătiri şi antrenamente

Încă din data de 29 august a fost montată pista de concurs, în Piaţa Ovidiu. Apoi, pâna la începerea Campionatului organizatorii au montat şinele de bob şi skeleton în diferite locaţii din Constanţa, pentru a familiariza publicul larg cu acest sport. Campionatul Mondial s-a desfăşurat în perioada 8 – 11 septembrie, după cum urmează:

      Masculin: bob 2 persoane și bob 4 persoane (masculin și/sau feminin), skeleton

      Feminin: bob 2 persoane, skeleton

Ultima zi din cadrul evenimentului a fost destinată amatorilor fiind denumită Push for everybody, care a devenit un punct de atracţie maxim pentru toţi cei prezenţi la eveniment.

Pista de starturi pentru bob și skeleton a fost inchiriată special din Olanda şi face parte din categoria piste de start transportabile, cu înclinație. Masoară aproximativ 100m, iar secţiunea de măsurare a tipului de start este de 50 m.

Este prevăzută cu un mecanism suplimentar de frânare, aflat dupa trecerea liniei de sosire, în așa fel încât boburile/skeletoanele să se poată opri fără risc.

Pista respectă toate condițiile conform regulamentului pentru zona de start de bob/skeleton, fiind omologată pentru nivel internațional de Federația Internațională de Bob și Skeleton. Pe acest suport special s-au desfășurat numeroase ediții ale Campionatelor Mondiale de starturi de vară, cum ar fi cele de la Split, Croația și Groningen, Olanda.

Pentru a putea participa la competiție un sportiv trebuie să posede licență internațională IBSF, asigurare de accidente și să efectueze antrenamentul oficial. Concursul pentru câștigarea titlului de campion mondial la bob/skeleton starturi se desfășoară prin îsumarea timpilor de start obținuți în trei manșe.

Aur si argint pentru echipa României

Din data de 7 septembrie, pista a fost mutată în Piaţeta Casino. Încă din prima seară a competiţiei sportivii noştri au reusit sa scrie istorie în sport pentru România, situându-se pe podium cu patru medalii: două de aur, prin Maria Marinela Mazilu şi Mihail Enache, una de argint şi o alta de bronz la masculin. Cea de-a cincea medalie de argint a fost obţinută în ultima seară a competiţiei de către Andreea Grecu şi Olivia Vild. Restul de trei echipaje romîneşti s-au clasat în primele şase.

Echipa Rusiei a fost cea care a obţinut locul întâi la bob de patru persoane, urmată de reprezentanţii Cehiei şi Braziliei.

Dorin Grigore, Emil Peptea, Florin Crăciun şi Ionel Cojan s-au clasat pe locul 4, iar pe locul 6 a fost echipajul mixt reprezentat de Maria Constantin, Liviu Soare, Raul Dobre şi Cristian Radu, imediat după cel al Germaniei.

Un real succes!

Campionatul a reuşit să atragă o mulţime de spectatori, fiind primit foarte bine la Constanţa. Este şi motivul pentru care organizatorii spun că nu se vor opri aici, drept pentru care în anul 2017 Congresul Federatiei Internationale de Sanie se va desfasura tot aici, tot în Mamaia! Aşadar staţiunea noastra estivala va fi din nou gazda unui sport de iarnă înscriindu-se astfel în seria locaţiilor exclusiviste de renume internaţional!

 

Galerie FOTO

 

Posted by: TomiStyle

Photo credit: Photo Phantasy

12 septembrie 2016

 

powered by social2s
Joomla SEF URLs by Artio