TOMISTYLE - Evenimente Constanta, Beauty Constanta, Mamici Constanta, Fotograf Constanta, Bloguri Constanta
Această mică minunăţie, lucrată cu multă migală încă din cele mai vechi timpuri, marchează Începutul Primăverii. Mărţişorul, însoţit de firul alb-roşu, poartă cu el o puternică simbolistică a renaşterii naturii şi are rol de talisman. Şi dacă astăzi se găseşte sub diferite forme şi materiale, şi se oferă doar doamnelor şi domnişoarelor, iată cum era odinioară şi ce legende purta cu el mărţişorul în tradiţia populară românească.
Mărţişorul era primit de copii şi de tineri – atât de fete, cât şi de băieţi – înainte de răsăritul soarelui. Aţa era făcută din 2 fire de lână răsucite, care mai întâi erau în alb şi negru şi, mai apoi, în alb şi roşu. În credinţa populară, se spune că Baba Dochia {mama lui Dragobete} ar fi tors firul, în timp ce urca cu oile la munte. Şi, aşa cum ursitoarele torc firul vieţii odată cu naşterea copilului, la fel şi Baba Dochia toarce firul unui nou an, unui nou început.
Interpretările simbolistice sunt diverse, un lucru este însă cert – acela că face trimitere la împletirea contrariilor: lumină-întuneric, căldură-frig, vară-iarnă, fertilitate-sterilitate. Albul vine cu puritatea lui şi este esenţa femeii, în timp ce roşu este vucanic şi pasional şi este redat de bărbat – “Şnurul este la fel de important ca şi mărţişorul şi reprezintă un simbol al unităţii cuplului – partea femeiască şi partea bărbătească şi are legătură cu matricea însăşi.” ne spune Cerasela Dobrinescu, muzeograf la Muzeul de Artă Populară Constanţa.
Iniţial era purtat la mână, apoi s-a purtat în piept, încă din prima zi de primăvară şi până la începutul verii. Şi când începea cucul să cânte, să înflorească cireşii, să vină rândunelele şi berzele – atunci mărţişorul fie se lega de un pom în floare, fie de un fir de trandafir, pentru noroc, fie se arunca în direcţia de unde veneau păsările călătoare, spunând “Ia-mi negreţele, dă-mi albeţele!”
La început se făceau din lut, dar şi din bănuţi de aur şi argint. Treptat, de firul alb-roşu au fost ataşate mici bijuterii, făcute de obicei din argint, pentru ca mai apoi să apară mărţişoarele din lemn şi din cânepă.
Trifoiul cu patru foi, potcoava, coşarul, gărgăriţa sunt tot atâtea simboluri pentru Noroc, în timp ce inimioara este, fireşte, Iubirea, iar ancora înseamnă Credinţa. Cu moneda prinsă în şnur se cumpărau pâine şi caş proaspăt, dar şi vin roşu – ca posesorul acestui simbol să aibă faţa alba, precum brânza dar şi rumenă de sănătate ca licoarea lui Bachus.
Bănuţul de argint este totodată şi un semn solar şi prin acesta mărţişorul ajunge să fie un simbol al luminii şi al focului, aşadar al Soarelui. Legat de acest aspect, poetul George Coşbuc afirma, într-un studio dedicate mărţişorului că “scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet. Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească. ”
Tudor Arghezi scria despre istoricul mărţişorului în volumul Cu bastonul prin Bucureşti: “La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturaresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând "farmece" şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea marţişor şi, ca sa fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zinţii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.”
Geto-dacii marcau începutul anului odată cu prima zi a primăverii, aşa că luna lui Mărţişor era prima din an. Iar calendarul popuar avea două anotimpuri – vara şi iarna. Mărţişorul în sine era un talisman şi se oferea de Anul Nou pentru noroc, sănătate, bucurie şi dragoste!
Posted by: TomiStyle
Sursă foto: Photo Phantasy
28 februarie 2017
-
Hits: 3341
