TOMISTYLE - Evenimente Constanta, Beauty Constanta, Mamici Constanta, Fotograf Constanta, Bloguri Constanta
Aşa s-a numit primul eveniment susţinut de Mery Mambet, antreprenor de succes, Owner Hotel Aurora şi ambasador Elite Business Women, şi dr. Aurora Crăciun. Un event extrem de interesant, în cadrul căruia am aflat foarte multe lucruri noi, în timp ce altele mi s-au confirmat – cum ar fi impactul pe care emoţiile îl au asupra sănătăţii noastre.
Deşi o cunosc de puţină vreme pe organizatoarea eventului, pot spune despre Mery Mambet că este genul de persoană care efectiv răspândeşte energie pozitivă, simţi tot timpul good vibes în preajma ei, ceea ce este mare lucru... vă spun! Şi este imposibil să nu-ţi fure un zâmbet cu câteo glumă strecurată chiar şi în cel mai serios context!
Întâlnirea de săptămâna aceasta a fost mai degrabă o revedere între prietene - cadre medicale şi personalităţi din sfera socialului - în spaţiul primitor al Casei Hrisicos din Centrul Vechi al Constanţei. Trebuie să spun că intuisem subiectul încă de când Mery lansase invitaţia – la Spring Bloggers Meet, aşa că abia aşteptam să aflu lucruri noi şi interesante! Tema principală a fost legată de provocările pe care le întâmpină femeile în fiecare zi şi cum reuşeşte să le facă faţă.
Alături de ea s-a aflat dr. Aurora Crăciun care ne-a provocat iată, să privim corpul nostru şi din altă perspectivă, cea holistică. Ne-a împărtăşit povestea dânsei de viaţă şi ne-a vorbit despre emoţii, despre importanţa soluţiilor alternative. Informaţii noi, extrem de folositoare, dar şi situaţii care poate ne-au dat de gândit!
Lucruri importante am aflat şi de la Clarisa de la eusiendometrioza.ro, care ne-a vorbit despre acest flagel ce face ravagii în rândul femeilor de pe întreg mapamondul, despre conştientizarea acestei afecţiuni şi găsirea soluţiilor potrivite.
Doamnele prezente la manifestare au fost răsfăţate cu cadouaşe şi vouchere de către Yves Rocher, Raw Bite, Opti Eni, New Expert Star. Evenimentul, organizat cu sprijinul celor de la Kool Media, face parte din seria prin care Mery Mambet promovează un stil de viaţă sănătos şi armonios, printr-un un spirit tânăr şi mereu frumos!
Posted by: TomiStyle
Photo credit: Photo Phantasy
17 martie 2017