TOMISTYLE - Evenimente Constanta, Beauty Constanta, Mamici Constanta, Fotograf Constanta, Bloguri Constanta
Cred că am fost cu toţii luaţi prin suprindere de cât de... exploziv a fost primul week-end de Toamnă la Mare. Atât în Constanţa, cât şi în Mamaia – acolo unde cluburile şi-au organizat closingparty-urile. Cea mai răsunătoare dintre acestea a fost, de departe, cea care l-a avut drept protagonist pe însuşi Regele Muzicii Balcanice, care şi-a încântat auditoriul cu cele mai cunoscute piese ale sale, dar şi cu câteva surprize! Printre iubitorii muzicii lui Bregović s-au numărat şi câteva figuri mondene. Despre cine este vorba, vedeţi în material + Galerie FOTO
Aflat pentru a doua oară la Mamaia, renumitul artist iugoslav a venit însoţit pentru prima dată însă de a sa Wedding & Funeral Orchestra, cu tot cu vocile de aur ale doamnelor din Balcani! Ederlezi, Kalashnikov, Ringe Ringe Raya, Bella Ciao, Mahalageaska, Mesecina au fost doar câteva dintre live-urile care i-au fermecat pe cei veniţi special să-l asculte. Cu atât mai mult cu cât Bregović a interpretat şi cântece din folclorul românesc chiar... pe limba noastră! Stilurile s-au armonizat perfect, nici nu se putea altfel, şi am convingerea că artistul va rămâne veşnic îndrăgostit de ritmurile şi de... meleagurile noastre!
O petrecere de pomină cu invitaţi aleşi pe sprânceană gen Ronnie Wood aka Rolling Stones şi un alt Ronnie – snooker man – O’Sullivan, dar şi cu un număr impresionant de vedete autohtone pe metrul pătrat – Gina Pistol şi Vasile Calofir sunt doar doi dintre cei care-mi vin în minte... in this very moment!
O noapte balcanică autentică, în care cea mai fină şampanie a umplut paharele rând după rând, în timp ce artificiile porneau spre cer chiar din buza scenei – combinaţia perfectă pentru românul care nu s-a dat niciodată în lături de la vreo petrecere!
Dream #cometrue
- Goran Bregović s-a născut la 22 martie în Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina, din tată croat şi mamă sârboiacă.
- El se declară iugoslav.
- La 16 ani a înfiinţat trupa Bijelo Dugme,una dintre cele mai populare trupe rock europene.
- Unul dintre cei mai renumiţi compozitori din Balcani, a scris piese pentru Iggy Pop, Ofra Haza sau Cesária Évora.
- A semnat coloane sonore pentru "Time of the Gypsies", "Queen Margot", "Underground" și "Arizona Dream", special pentru regizorul Emir Kusturica.
- Muzica tradițională țigănească împletită cu muzica din Balcani caracterizează stilul neîmblânzit şi ritmurile romani-frenetice ale îndrăgitului artist.
Galerie FOTO
Posted by: TomiStyle
Photo credit: Photo Phantasy
4 septembrie 2017