TOMISTYLE - Evenimente Constanta, Beauty Constanta, Mamici Constanta, Fotograf Constanta, Bloguri Constanta
Dincolo de evenimentul în sine, Neversea a reuşit să ridice oraşul nostru într-un timp relativ scurt – 3 ani – la un alt nivel. Fie că a fost vorba de chirii, fie de restaurante şi magazine sau de locuri de muncă, oraşul nostru a avut de câştigat. Asta în ciuda celor nemulţumiţi de gălăgia şi deranjul care a venit la pachet cu acest eveniment, care a imobilizat Constanţa în toate cele 4 zile.
Edy Chereji, Head of Marketing and Communication Neversea & Untold
Ce a însemnat Neversea la nivel economic? Potrivit declaraţiilor oficiale, impactul financiar asupra orașului, după cele 4 zile de festival a adus 16 milioane de euro, bani care au rămas fix în comunitatea locală. În medie, cei care au ajuns în Constanța pentru cel mai mare festival din Europa, de la malul Mării Negre, au cheltuit 100 de euro pe zi pe cazare, masă și alte cumpărături. Un alt beneficiu uriaş a fost promovarea internaţională, Constanţa fiind pusă pe harta lumii ca locul unde se desfăşoară cel mai mare festival de pe plajă din Europa!
Piaţa chiriilor a explodat în această perioadă, constănţenii scoţând la înaintare casele şi apartamentele aflate în zona Plajei Modern. Şi asta pentru că hotelierii din zonă sunt depăşiţi în această perioadă şi din cauza turiştilor. Aşa că preţurile au fost şi ele pe măsură. Nu a fost loc de tocmeală, astfel că pentru un apartament de 2 camere în apropiere de marea petrecere, festivalierii au scos din buzunar chiar şi 600 Ron pe noapte. Asta în timp ce pentru 3,4 camere au dat chiar şi dublu. Asta înseamnă în mod normal chiria pe o singură lună. Cum tinerii nu pun neapărat preţ pe confort – disracţia e baza – se strâng în găşti şi închiriază fără probleme. Partea şi mai interesantă este că ofertele dispar peste noapte, iar pe site-urile de oferte imobiliare se vorbeşte mai mult în euro. Nu mai spunem de taximetriştii, care au urcat şi ei preţul curselor, că doar o data pe an e festival, şi au profitat la rândul lor de pe urma petrecăreţilor.
Sponsorii celui mai mare festival de pe plajă din Europa au avut şi ei de câştigat la capitolul expunere. Marii jucători ai pieţei sunt obligaţi să vină în fiecare an cu ceva nou, surprinzător şi creativ, cu acel ceva pe care nu îl regăseşti în mod curent în zona mall-urilor sau pe stradă. Brandurile participante atrag după sine o infuzie de imagine venită din partea publicului tânăr, dornic de expansiune online, dar şi din partea bloggerilor şi influencerilor.
Alţii care au profitat de pe urma turiştilor iubitori de muzică au fost agenţii economici. Prima săptămână este un adevărat boom economic pentru cei care au afaceri în zona peninsulară. Festivalierii veniţi din ţară, dar şi cei din străinătate aleg de multe ori să mănânce în oraş, pentru experienţe culinare specifice, apoi coboară direct pe plajă, în miezul acţiunii. Nu mai spunem de comercianţii din cadrul festivalului, începând cu zona de food şi până la articole vestimentare.
Nu în ultimul rând, ofertele privind locurile de muncă. La ediţia de anul acesta, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale s-au aflat şi ei în cadrul event-ului, într-o manieră care a prins foarte bine la public. În tot acest timp ei şi-au prezentat oferta job-urilor, recrutând şi prezentând tinerilor avantajele unei cariere militare direct pe nisipul fierbinte de la Modern. Vedeta MApN, DINO, prezent la eveniment, cu un rol extrem de important.
Posted by: TomiStyle
Photo credits: Photo Phantasy
8 iulie 2019